12 ani de dobândă în „Cazul Codrea”!** Decizia CAB poate ferici LPS Banatul: Borcea și frații Becali pot fi obligați să plătească o sumă uriașă dacă pierd la recurs

Redactor:
Radu Faur
12 ani de dobândă în
  • Publicat:
  • Actualizat:

*LPS Banatul Timișoara are de primit 265.000 de dolari de la Ioan Becali, Victor Becali și Cristian Borcea pentru transferul lui Codrea la Genoa, din 2001. Prin aplicarea dobânzii legale, suma crește de patru ori

*FRF nu s-a constituit parte civilă în proces

*Timișorenii spun că banii li se cuvin și că Dinamo e în culpă

Curtea de Apel București a validat luni rechizitoriul procurorilor în „Dosarul Transferurilor”, stabilind că inculpații au prejudiciat statul cu 1,5 milioane de dolari și patru cluburi de fotbal cu încă zece milioane USD. Interesant este însă că nici una dintre cele patru grupări nu s-a constituit parte civilă în dosar, din solidaritate cu cei care le-au condus destinele la un moment dat și care se regăsesc acum în boxa acuzaților. Nici măcar FRF nu s-a prevalat de acest drept, deși procurorii DNA au stabilit că forul condus de Mircea Sandu a fost prejudiciat cu 532.000 de dolari și 28.800 de euro prin nedeclararea sumelor reale de transfer.

În dosar a existat însă o structură sportivă care a spart „blocada”: LPS Banatul Timișoara. Bănățenii s-au constituit parte civilă în „Cazul Paul Codrea”, solicitând grila de formare pentru jucătorul transferat în 2001 de la Dinamo la Genoa. După cum deja se știe, judecătorii de la Curtea de Apel i-au găsit vinovați pe toți inculpații, astfel că și LPS Banatul a primit câștig de cauză. Conform sentinței, Ioan Becali, Victor Becali și Cristi Borcea trebuie să plătească 265.000 de dolari grupării bănățene, la care se adaugă însă dobânda legală aferentă de la data transferului până la data efectivă a plății!

Datoria a ajuns la 900.000 de dolari

Evident, cei trei nu au niciun motiv să facă plata acum, înaintea unei decizii definitive și irevocabile, însă dacă Înalta Curte de Casație și Justiție va menține pedepsele atunci suma inițială va crește de câteva ori. În momentul de față, datoria a ajuns la aproape 900.000 de dolari! „Banii sunt bineveniți. Vor fi contabilizați și vor fi folosiți spre binele școlii. Eu nu știam nimic de dobândă, chiar credeam că e vorba de cei 265.000 de dolari și atât. Dar am învățat să mă bucur de ceva în momentul în care îl am. Așa că așteptăm să treacă și recursul și abia apoi, dacă va fi cazul, vom face calculele. Eu nu vreau răul nimănui, nu m-am putut bucura că oamenii aceștia au primit acele pedepse, de exemplu cu Giovanni Becali am fost în același avion la meciul cu Turcia. Îi respect pe acești oameni, dar problema noastră a fost alta, cu Dinamo, în urma transferului lui Codrea. Sunt bani care ni se cuvin”, a declarat Marius Cociu, directorul liceului.

În 1999, Dinamo a înstrăinat drepturile federative ale lui Paul Codrea către off-shore-ul olandez Phoenix BV pentru 20.000 de dolari pe loc și alți 50.000 de dolari la un viitor transfer. Firma batavă l-a vândut pe Codrea ulterior la Genoa, pentru 2.650.000 de dolari.

Cristian Borcea a anunțat că ieri depus recursul la Curtea Supremă de Justiție. El își va motiva acțiunea abia după ce judecătorii de la Curtea de Apel vor motiva decizia de luni

Consider hotărârea instanței de apel nelegală și netemeinică. Îmi susțin nevinovăția și arăt că toate activitățile mele în legătură cu transferurile fotbaliștilor s-au circumscris strict prevederilor legale
Cristi Borcea, fost acționar Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un milionar însurat! Imagini provocatoare
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în România
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în România
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×